Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 februarie 2022
Dezbatere proiect de lege · respins
Alina-Ștefania Gorghiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule senator. Stimați colegi,
Sunt de acord cu cei doi vorbitori din partea PSD, din partea USR, și anume cu ideea că pandemia a afectat foarte puternic sectorul cultural. Sunt doi ani de când depunem cu toții eforturi să depășim acest impas cu costuri maxime pentru industrie.
E foarte bine că Guvernul a venit cu acest proiect de ordonanță – am susținut-o –, era firesc să mute termenul din 2021 către 2023, pentru că 2021 ar fi fost un an în care, din motive de incertitudine sanitară, nu se putea desfășura niciun eveniment cu multă lume. Însă profit de prezența domnului secretar de stat aici și am să-l rog..., cum, de altfel, cer suportul Guvernului, și nu doar al Guvernului, pentru că așteptăm în continuare modificări la Ordonanța nr. 42/2019 privind stabilirea acelor măsuri financiare pentru susținerea desfășurării Programului cultural național, în continuare avem nevoie de clarificarea mecanismului care să stabilească limpede cui îi revine responsabilitatea privind gestionarea cheltuielilor pentru implementarea programului. Că degeaba o să aruncăm de la microfonul Senatului sau de la orice alt microfon vorbe frumoase, până nu avem clarificată această poveste, acest mecanism, lucrurile stau prost.
Mai e puțin timp până în 2023.
Îmi doresc foarte, foarte mult ca acest proiect emblematic pentru România, nu doar pentru Timișoara, nu doar pentru regiune, să fie un succes și să nu mai fie permanent subiectul unor polemici politice – cine se ocupă mai bine, primăria, consiliul județean, ministerul, cine are probleme, de ce nu se dau banii, de ce nu se decontează sumele...
Ar fi tare bine să transformăm Timișoara anului 2023 într-o reușită. De aceea, încă o dată fac apel la Ministerul Culturii să sprijine finalizarea demersului de modificare a ordonanței, astfel încât cu toții să știm ce avem de făcut acolo, pe plan local.
Vă mulțumesc frumos tuturor.
În cazul în care nu mai sunt dezbateri privitoare la punctul 7 al ordinii de zi, o să închidem dezbaterile generale asupra acestui punct, rămânând să supunem inițiativa la votul final.
Punctul 8, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 144/2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 (L11/2022).
Raportul comun al Comisiei pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic și Comisiei pentru administrație publică este de admitere a acestui proiect de lege privind aprobarea ordonanței.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice și se adoptă cu votul majorității senatorilor.