În primul rând, salut inițiativa domnului Ponta*. Cred că ideea unei comisii speciale a Camerei Deputaților pentru sportul românesc este bine-venită.*
Sunt aici nu pentru a vorbi despre necesitatea sprijinului sportului profesionist din România, ci pentru a vorbi de sprijinul echipelor de copii și juniori și de sprijinul sportului de masă. Fără un sport de masă puternic și fără sprijinirea echipelor și a centrelor de copii și juniori nu avem nicio șansă în elita mondială la sporturi la care altădată eram pe podiumul olimpic.*
Marile performanțe ale sportului românesc au venit în sporturi care au o bază largă de selecție. Marii fotbaliști, marile gimnaste, marii handbaliști, scrimeri, canotori, boxeri și tenismenii României nu au apărut în sport la vârsta majoratului. Nu, toți au fost descoperiți de mici, pe maidane, pe terenurile sau în sălile de sport ale școlilor generale.
În ultimii ani, zona copiilor și a juniorilor a primit cea mai puternică lovitură. Nu există o lege a sportului clară pentru cei care doresc să investească sau să sponsorizeze activități sportive. Nu beneficiază de destule motivații, de scutiri de taxe și de impozite.
Iar situația din fotbal este simbolică pentru starea sportului românesc. România construiește în acest moment stadioane moderne pentru fotbalul românesc. Și le știm cu toții – stadionul Steaua, stadionul Rapid, stadionul Arcul de Triumf. Care se alătură altor stadioane deja existente, cum este Stadionul Național, Cluj Arena sau Stadionul Oblemenco.
Problema însă este că, pe măsură ce avem stadioane din ce în ce mai frumoase și mai moderne, avem sportivi din ce în ce mai puțin competitivi la nivel global. Marile performanțe ale echipelor de club din a doua jumătate a anilor ’80, dar mai ales performanțele echipei naționale din anii ’90 s-au datorat, în mare măsură, unor centre de copii și de juniori, precum „Luceafărul”, ce a dat fotbalului românesc jucători fabuloși, cum a fost Miodrag Belodedici.
De aceea, dragi colegi, vă invit să pornim un amplu proiect de construcție de terenuri de sport, în cartiere, în parcuri și, în general, în orice spațiu liber care poate fi identificat în comunități.*
Vă invit să luăm modelul prietenilor noștri americani, care construiesc terenuri de baschet aproape la fiecare colț de stradă. Putem face la fel. Costurile nu sunt mari și pot fi suportate atât din bugetul central, cât și din cel local.
Educația sportivă nu se construiește de pe o zi pe alta. E nevoie de timp, de determinare, de investiții și, mai ales, de foarte multă răbdare. La final însă vom avea generații de copii mai sănătoși, generații de copii care vor face performanță pentru România*, generații de sportivi care, la rândul lor, îi vor putea atrage către mișcare și pe alți copii. Așa cum au făcut-o, la vremea lor, Nadia, Năstase – Ilie, nu Adrian – sau Hagi și alții.
Cu siguranță, vor fi unii care vor invoca costurile.
Da, vor fi costuri, însă, în final, vom avea o populație mai sănătoasă, capabilă inclusiv de performanțe economice mai mari și – cel mai important – vom avea o populație fericită. Mulțumesc.