Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2025
Declarații politice · Trimis la votul final
Csép Éva-Andrea
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc.
Este indiscutabil că familiile tinere în România trebuie ajutate ca să aibă un copil, să se nască al doilea sau chiar al treilea copil. Și cred că aceasta este o provocare pentru noi toți, ca legiuitori.
Cum putem să stimulăm tinerii să-și întemeieze acasă, aici, pe pământul natal, o familie*, unde sunt alături de bunici, sunt alături de prieteni, sunt alături de colegi și de familie, și să-și întemeieze o familie numeroasă? Pentru că aceasta este provocarea cea mai mare.
Problemele demografice cu care ne confruntăm zi de zi vedem foarte bine că o să aibă, pe termen lung, niște rezultate negative.
Noi, ca legiuitor, dacă nu acordăm sprijin pentru aceste familii care va produce efecte peste 10-15 ani și investim, și nu punem în altă parte acești bani..., înseamnă că poate să revină natalitatea la un procent normal, și nu la 1,50-1,52, la care suntem acum în România. Acel sprijin pe care îl acordăm acum mamelor aflate în situații dificile, vulnerabile, este un sprijin binevenit din partea Uniunii Europene, dar ar trebui să extindem pentru toți, ca toate familiile, indiferent de nivelul de venit, să beneficieze de acesta*, pentru că tot așa trebuie să cumpere Pampers, trebuie să cumpere cărucior pentru copii, trebuie să alăpteze sau să ia, de exemplu, chiar lapte praf pentru copii, aceste produse care nu sunt un lux pentru familii, ci este o necesitate să cumperi scutece, să cumperi eventual lapte praf pentru copil.