Dragoș-Cătălin Teniță

Mulțumesc foarte mult, doamnă președinte. Dragi colegi,

Pe la 1770, un tânăr avocat din Charlottesville avea de apărat un sclav care fugise.

Și tânărul nostru a spus așa: „Toți oamenii se nasc egali și liberi.” Prin urmare, crima nu era faptul că acel om fugise, ci faptul că era ținut în sclavie de alți oameni.

Tânărul nostru se numea Thomas Jefferson și a folosit această frază câțiva ani mai târziu, când a redactat Declarația de independență.

Și, da, Jefferson a devenit și el apoi proprietar de sclavi și i se pot reproșa foarte multe.*

Dar, în același timp, acea frază a rămas întipărită în cultura noastră. Și a devenit un deziderat pentru care s-a luptat. Pentru că, indiferent de condițiile concrete, noi, oamenii, știm că toți suntem oameni. Egali și liberi. Avem întipărit în noi acest adevăr de substanță.

Și de aceea copiii se joacă între ei fără rețineri, pentru că, atâta timp cât sunt lăsați să gândească cu propriul cap, și nu prin prisma unor instituții și culturi discriminatorii, copiii au un simț al echității și al empatiei înnăscut.

Cred că despre asta este vorba în Declarația universală a drepturilor omului, a cărei semnare, după un conflict care a ucis zeci de milioane de oameni, a reprezentat afirmarea unor realități spirituale.

Noi credem, fiecare dintre noi, că există o valoare în fiecare făptură umană. Credem că umanitatea fiecăruia se reflectă în umanitatea celuilalt, că suferința celuilalt ne diminuează și nouă umanitatea, că o societate justă este una în care nimeni nu este supus unei suferințe inutile și încearcă toți să își atingă potențialul.