Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2021
other · adoptat
Cătălin-Zamfir Manea
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc frumos.
Stimate domnule președinte de ședință,
Declarația mea politica se întitulează „Ce facem pentru copiii săraci din România?”.
## Stimați colegi,
În România peste două milioane de copii trăiesc în sărăcie severă și în sărăcie extremă. Acești copii provin din familii extrem de sărace, în special din rândul familiilor care nu realizează venituri, din familii monoparentale sau din familii care realizează venituri extrem de mici. Multe dintre aceste familii trăiesc doar din alocația copiilor sau, după caz, din venitul minim garantat. Subliniez că cei la care mă refer provin în proporție de peste 90% din mediul rural. Pentru ei Guvernul României ar trebui să adopte, în regim de urgență, o serie de măsuri destinate protecției sociale.*
Persoanele vârstnice reprezintă o categorie pe care trebuie s-o protejăm, însă copiii trebuie să reprezinte întotdeauna o prioritate pentru clasa politica românească.*
Cu atât mai mult, în starea de alertă în care ne aflăm, autoritățile locale, și în special primăriile din mediul rural, trebuie să aibă o evidență clară a familiilor și a copiilor aflați în situații vulnerabile. Guvernul României trebuie să adopte urgent un set de măsuri pentru acest segment de populație numit copiii României.