Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2022
other · adoptat
Nelu Tătaru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru sănătate și familie a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, trimisă cu adresa Pl-x 62/2022 din 21 februarie 2022.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în ședința din 14 februarie 2022.
Potrivit dispozițiilor articolului 75 alineatele (1) și (3) din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este Camera decizională.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 703 din Legea nr. 95/2006. Intervențiile legislative vizează, potrivit expunerii de motive, reglementarea unei proceduri de autorizare în regim de urgență a medicamentelor indicate în protocolul de tratament al bolii COVID-19, ce sunt, în fapt, utilizate în prima linie, alături de vaccinuri care au fost aprobate în regim de urgență de către Agenția Europeană a Medicamentului.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul negativ al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic și Social; avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale*; avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități; avizul negativ al Comisiei pentru industrii și servicii; punctul de vedere negativ al Guvernului.
Membrii comisiei au dezbătut propunerea legislativă*