Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 octombrie 2023
Comemorativ · adoptat tacit
Nicoleta Pauliuc
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor incendiului din Clubul Colectiv
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Stimați colegi*,
De ceva timp există în societate o dezbatere cu privire la consumul de produse energizante de către copii.
Astăzi, după cum știți, am introdus, alături de colegii mei din Partidul Național Liberal, o inițiativă legislativă care-și propune să limiteze accesul copiilor până în 18 ani atunci când vorbim de consumul de energizante.* Anul acesta, în aprilie, am avut o dezbatere: „Alege conștient pentru viața ta!”, iar la această dezbatere au fost alături de noi ONG-uri, profesori, doctori, psihologi, specialiști din instituții, decidenți politici, pentru a discuta despre alimente sănătoase și nesănătoase. Cu toții, la unison, am spus atunci că, da, trebuie să reglementăm accesul copiilor noștri la astfel de produse.
Trăim într-o lume în care există opțiuni foarte multe și copiii trebuie să fie protejați de acele variante care nu le fac deloc bine. Băuturile energizante conțin anumite substanțe care nu sunt potrivite pentru minori și am discutat în cadrul comisiilor raportoare despre aceste soluții