Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2023
Informare · informare
Cătălin-Zamfir Manea
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, stimate domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
„Adoptați o casă și aprindeți lumina!” – acesta este sloganul sau, mai bine spus, apelul public făcut de ministrul energiei, domnul Burduja, pentru a veni în sprijinul familiilor nevoiașe care nu sunt încă racordate la rețeaua de energie electrică.
Este un demers tardiv, domnule ministru, dar, pe fond, este o acțiune bună* care în sfârșit va soluționa una dintre cele mai mari probleme din această țară. Și aici o să mă refer cu precădere la cetățenii români de etnie romă*, pentru că cei mai mulți dintre ei trăiesc în secolul XXI fără posibilitatea de a avea în casă banalul bec electric. Și, așa cum am mai spus de la această tribună, acest banal bec electric a fost inventat de mai bine de 140 de ani.
Se pleacă de la ideea, cel puțin greșită, că toate aceste locuințe sau, mai bine spus, așezări informale, pe care le regăsim de cele mai multe ori în mediul rural, au cumva și reglementat statutul juridic al actelor de proprietate pe teren, pe acele terenuri pe care și-au edificat locuințele.
Eu vă spun că nu au reglementat acest statut juridic. Și aici trebuie un efort mult mai consistent din partea instituțiilor statului român, din partea Guvernului României, din partea noastră, a Legislativului țării, pentru că