Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 martie 2021
Declarații politice · respins
Dănuț Aelenei
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Navigatorii români, bătaia de joc a statului român”
În iulie 2015, Parlamentul României adoptă Legea nr. 214 pentru ratificarea Convenției privind munca în domeniul maritim (MLC 2006), adoptată la 23 februarie 2006, la Geneva, la cea de-a 94-a sesiune a Organizației Internaționale a Muncii, precum și a amendamentelor din 2014 la Convenția privind munca în domeniul maritim (MLC 2006), aprobate în cadrul celei de-a 103-a sesiuni a Organizației Internaționale a Muncii la Geneva, la 11 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 636 din 21 august 2015.
De atunci și până astăzi, țara noastră nu s-a grăbit să pună în practică această lege.
Fără norme de aplicare, legea de ratificare a Convenției MLC 2006 este o hârtie fără valoare.
Abia în 20217 s-a observat că respectiva lege era incompletă și nu prevedea – așa cum prevede Constituția – modalitatea de aplicare.
După încă 3 ani, în februarie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență nr. 18/2020, în care, la art. 3, se precizează că: „Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor va elabora și va supune spre aprobare Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, norme metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 214/2015.” Nici acum nu au fost elaborate acele norme.*
Un lucru este clar: faptul că, în decurs de aproape un deceniu, ministerul nu a reușit, din multiple cauze – indolență, incompetență, interese obscure –, să adopte normele de aplicare*