Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2023
Declarații politice · adoptat
Nicu Niță
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Noua sesiune parlamentară vine cu o serie de proiecte și priorități propuse de către Partidul Social Democrat*!”
Printre prioritățile sesiunii legislative din toamna aceasta se află Legea pensiilor speciale, care trebuie pusă în acord cu decizia Curții Constituționale*, precum și alte proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR, pentru ca România să primească banii europeni. O dezbatere importantă în acest sens va fi cea pentru noua lege a salarizării din sectorul public, dar și noua lege a pensiilor, care ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie, pentru echilibrul social, având în vedere că s-a ajuns la situația în care avem pensii foarte mici, care abia pot asigura subzistența, și pensii foarte mari, de zeci de mii de lei*