Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 noiembrie 2021
Declarații politice · adoptat
Mirela Furtună
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Nu vom mai avea nevoie de viză pentru SUA?”
În calitate de membru al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, am aflat cu interes de declarația secretarului de stat pentru securitate internă al SUA, domnul Alejandro Mayorkas, despre posibilitatea includerii în Programul Visa Waiver a României.
Declarația oficialului american reprezintă un pas înainte în demersul nostru de a elimina vizele pentru cetățenii români
care doresc să călătorească în SUA pe o perioadă de maximum 90 de zile.
În fapt, domnul Mayorkas a declarat că sunt luate în considerare patru state pentru ridicarea obligativității vizelor – Israel, Cipru, România și Bulgaria.
Vreau să subliniez faptul că atât Parlamentul European, cât și Comisia Europeană au solicitat SUA să ridice obligativitatea vizelor* pentru toți cetățenii Uniunii Europene, iar singurele state din UE care încă mai au această obligativitate sunt Cipru, România și Bulgaria.
De asemenea, în luna septembrie Croația a fost inclusă în Programul Visa Waiver, iar din 23 octombrie cetățenii croați pot vizita SUA fără a mai fi obligatorie obținerea vizei.
În acest sens, directorul executiv al Asociației de Turism din SUA, Roger Dow, a declarat marți că adăugarea Croației reprezintă un impuls de 100 de milioane de dolari pentru economia SUA.
Astfel, SUA au de câștigat atât din punct de vedere financiar, cât și din punctul de vedere al securității.
Totuși, pentru a putea participa la programul american de scutire de vize, o țară trebuie să îndeplinească cerințe legate de combaterea terorismului, aplicarea legii, inclusiv a reglementărilor în domeniul imigrației, securitatea documentelor și gestionarea frontierelor.