Valentin-Ilie Făgărășian

„O generație crescută cu dorul de părinți!”

Despre unii dintre noi, care am copilărit în România anilor comunismului, se spunea că suntem „ generația copiilor cu cheia legată la gât”, căci încă de mici părinții ne responsabilizau să mergem singuri la școală. Cu toate acestea, seara târziu sau la sfârșit de săptămână aveam ocazia să ne bucurăm de mângâierile părinților noștri.

Anii grei ai tranziției, urmați de anii libertății de mișcare în spațiul Uniunii Europene, au determinat o situație la care statul român nu a găsit răspunsurile adecvate, și anume generația copiilor crescuți cu dorul de unul sau de ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Mai trist este faptul că, până la înlăturarea ultimului guvern PSD, statul român nici măcar nu s-a sinchisit să afle câți copii se află într-o asemenea situație12 și cine se ocupă de îngrijirea lor. Abia după ce PNL și-a asumat responsabilitatea guvernării, în plină criză sanitară și economică, datele necruțătoare ne-au arătat dimensiunea acestei probleme.

Astfel, potrivit evaluărilor autorităților competente, unu din trei copii cu părinți care muncesc în străinătate este lipsit de îngrijirea părintească*