Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2022
Declarații politice · respins
Onuț Valeriu Atanasiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
O mare nedreptate se consumă tăcut, sub ochii noștri, în fiecare zi, de mai bine de 5 ani. Este vorba de sute de mii de angajați din educație care au mers la muncă, și-au făcut datoria față de societate, fără ca societatea să-și facă datoria față de ei.
Mai exact, angajații din educație12 nu și-au primit drepturile salariale integrale* aferente perioadei 2017–2021 și au fost nevoiți să meargă în instanțele de judecată pentru a le fi recunoscute. Din păcate, doar cu recunoașterea au rămas. În locul punerii în executare a deciziilor magistraților, profesorii au primit o grilă de eșalonare și promisiunea unui 5% anul acesta, a 10% anul viitor și a 25% până la 35% în următorii trei ani. Concret, dacă se respectă graficul, abia în 2026 își vor primi drepturile.