Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2026
Declarații politice · Trimis la votul final
Raluca Turcan
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
O să vă spun când o să ne facem bine, când unii muncesc și nu mint.
Iar în această țară, dacă vrem să avem măsuri sociale, să avem bani de investiții, orice om politic responsabil trebuie să fie ocupat de muncă, de integrarea pe piața muncii*.
Acest proiect de lege pe care l-am inițiat vizează introducerea într-o formă legală a unor oameni care erau – și mulți încă sunt – sub radarul autorităților*.
Și nu doar că muncesc la negru, dar în primul rând nu au asigurări medicale și nu au contribuție la pensie. Ceea ce înseamnă că, atunci când vor avea 65 de ani, vor fi în mâinile statului, dependenți de stat și victime ale unor politicieni care se ocupă doar cu demagogie*