Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 noiembrie 2022
other · adoptat
Ștefan Mușoiu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Obligațiile și drepturile cu care putem combate criza energetică la nivel național”
„Riscă românii fără venituri să petreacă iarna în frig?” – este una dintre întrebările care ne preocupă pe noi, socialdemocrații. Aceeași îngrijorare ne-am exprimat-o în spațiul public privind parametrii neconformi și de-a dreptul rușinoși pentru o capitală europeană cu care bucureștenii sunt tratați sau, și mai corect spus, la care sunt condamnați de către administrația dezastruoasă a primarului general Nicușor Dan12.
PSD le-a înaintat, constant, soluții fezabile pentru aceste probleme majore partenerilor de guvernare. Deși am insistat, încă din vară, în privința reglementării pieței de energie, nici până în acest moment această propunere a noastră nu a fost tratată cu suficientă responsabilitate și prioritate. De asemenea, PSD a sărit și în sprijinul milioanelor de familii cu venituri reduse din mediul urban mic și din cel rural, care nu își mai permit achiziționarea lemnului necesar pentru încălzirea locuințelor. Alături de colegii mei social-democrați, i-am solicitat public ministrului mediului să explice de ce nu implementează răspunsul nostru valid la această problemă și să ia măsurile necesare ca oamenii, în special cei cu venituri reduse, să poată găsi și cumpăra lemne la prețuri corecte și avantajoase.
Plafonarea prețurilor pentru lemnul de foc a determinat situarea considerabilă a acestora sub costurile cu care este comercializat pe piață acest tip de combustibil. În aceste condiții, comercianții refuză tranzacțiile cu lemne de foc, brichete sau peleți, pe motiv că pierd bani.