Vasilică Toma

Orice stat democratic și de drept are ca principiu de bază garantarea și respectarea drepturilor fundamentale ale copiilor*, iar acestea se pot realiza doar prin asigurarea cadrului legislativ corespunzător și alocări financiare corespunzătoare. Aceste două acțiuni esențiale sunt interdependente și trebuie să constituie o prioritate permanentă a statului în raportarea sa față de copii.

Investițiile în copii sunt și trebuie să fie politica de bază a oricărui stat! Iar această investiție se traduce printr-o serie de demersuri bazale, care au nevoie să satisfacă nevoile de trai și de dezvoltare ale copiilor, precum și să respecte realitatea economică prezentă.

Traversăm o perioadă cu numeroase provocări. De la criza sanitară la cea armată, energetică și economică, nevoia de implicare a statului în asigurarea suportului necesar copiilor este din ce în ce mai mare. Toate aceste provocări accentuează în mod dramatic inegalitatea socioeconomică, adâncesc fenomenul marginalizării și scad șansele copiilor la o dezvoltare armonioasă, accesul la educație și integrarea în societate. De asemenea, trăim o perioadă fără precedent în ceea ce privește scăderea ratei natalității și, în lipsa unor măsuri coerente de intervenție, situația nu face decât să se agraveze.

Practic, s-a creat un cerc vicios, care nu poate fi depășit decât prin corecta raportare a suportului financiar continuu acordat copiilor. Or, acest suport înseamnă în primul rând alocația acordată lor, principalul instrument prin care un stat își arată grija și implicarea în protejarea copiilor săi și care reprezintă pentru majoritatea copiilor un suport mai mult decât necesar.

De aceea, alocația de stat pentru copii trebuie și are nevoie să devină centrul politicii publice și financiare destinate copiilor, un demers care nu poate fi realizat decât prin alocarea financiară corect raportată la actualele condiții și realități economice.