Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 septembrie 2023
Declarații politice · respins
Silviu Nicu Macovei
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Pachetul măsurilor fiscale reprezintă responsabilitatea PSD față de viitorul românilor!” În aceste momente, Partidul Social Democrat își ia un angajament extrem de serios în fața românilor, prin asumarea răspunderii Guvernului condus de Marcel Ciolacu în fața Parlamentului. Pachetul de măsuri fiscale propuse de premierul Ciolacu presupune o serie de reforme dure, dar imperios necesare, asta în condițiile în care ultimele guverne conduse de liberali12 nu doar că nu au manifestat responsabilitate în domeniul bugetar, ci au accentuat o serie de dezechilibre care pun acum în pericol stabilitatea economică și financiară a țării*.
Este neplăcut pentru mine să amintesc frenezia cu care Guvernul condus de Florin Cîțu a angajat împrumuturi uriașe, uneori zilnice, pentru a arunca cu banii antamați pe cheltuiala românilor pe „cumpărături” cel puțin inutile.