Ilie-Dan Barna

„Pentru o politică externă proactivă”

Poziționarea României față de evenimentele din Ucraina a fost una corectă, aliniată în discurs și fapte cu aliații și partenerii noștri. Însă contextul mai larg al războiului a devenit rapid o scenă unde, sub privirea întregii comunități internaționale, statelor li s-a oferit ocazia să se remarce.

Cu ce ne-am deosebit noi de alte state din regiune? Am fost un vârf de lance al discursului ce denunță invazia rusească și crește unitatea europeană? Am depus eforturi pentru a construi soluții astfel încât să ne întărim poziția economică și geopolitică?

Cred că, dacă răspundem la aceste întrebări și ne gândim la oportunitățile pe care România le ratează zilnic, vom rămâne cu impresia că funcționăm mai degrabă din simplă inerție, mulțumindu-ne să fim de partea bună a istoriei. Fără ambiții, sperăm la un context favorabil și ne îndeplinim corect, școlărește, rolul.

Vorbeam despre oportunități, fiindcă nu poți să nu privești un stat precum Polonia și să nu te șocheze leadershipul afișat de autorități în încercarea de a ralia întreaga Europă în spatele Ucrainei. De la denunțarea în termeni duri a invaziei rusești la profilarea drept partenerul principal al SUA din regiune, la criticarea statelor care ezită să se decupleze de economia rusă, Polonia a demonstrat că sfera posibilului este atât de largă*, încât tot ce rămâne de făcut este să acționezi.

Înțeleg reticența față de o postură precum cea a Poloniei.*