Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2023
Declarații politice · retras
Vasilică Toma
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Persoanele apte de muncă și care refuză calificarea nu trebuie să mai beneficieze de venitul minim de incluziune”
Sunt complet de acord ca ajutorul social să susțină toate persoanele care, din motive de sănătate sau de vârstă, nu pot munci. Și, da, pentru ele, noi, social-democrații, suntem datori să inițiem cât mai multe măsuri sociale de protecție și de sprijin. Dar nu o să fiu niciodată de acord ca persoanele care sunt apte de muncă*, însă refuză consilierea, cursurile de calificare și locurile de muncă oferite de AJOFM, să beneficieze de venitul minim de incluziune. Cât se poate de simplu și de clar: cine este apt de muncă și refuză să muncească nu are nevoie de venitul minim de incluziune!*
Procedurile, care au fost deja adoptate prin aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea venitului minim de incluziune, inclusiv cu prevederea privind persoanele apte de muncă, trebuie aplicate și vor fi aplicate întocmai, în așa fel încât până la 1 ianuarie 2024, termenul lor final de implementare, inclusiv constituirea bazelor de date aferente, să devină regula, nu excepția!