Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2021
other · adoptat
Natalia-Elena Intotero
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Planul național de redresare și reziliență – slogan de campanie pentru șefia PNL”
După presiuni făcute în spațiul public atât de societatea civilă, cât și de colegi parlamentari, guvernanții au ieșit, după patru zile de la termenul inițial stabilit, cu forma actualizată a Planului național de redresare și reziliență (PNRR), pentru care România urmează să primească 29,2 miliarde de euro, și nu 30 de miliarde de euro, așa cum s-a vehiculat inițial, potrivit datelor privind PNRR făcute cunoscute săptămâna trecută de ministrul investițiilor și proiectelor europene în cadrul Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților. Fac mențiunea că această sumă nu a fost negociată, așa cum s-au lăudat decidenții, ci alocată în baza unui algoritm general, aplicat tuturor statelor membre, conform Regulamentului 2021/241* al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență, anexa nr. I/18.02.2021.
Să fie oare o glumă nereușită ceea ce ne-au prezentat aleșii prin noul PNRR?* Sau România urmează să trimită Comisiei Europene cele nouă pagini de document cu măsuri de reformă și de investiții negândite, inventate, care nu spun absolut nimic despre nevoile și prioritățile unei țări slăbite de pandemie, dar mai ales din cauza unei guvernări defectuoase?