Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2022
Dezbatere proiect de lege · respins
Georgeta-Carmen Holban
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
„Pledoarie pentru diminuarea fenomenului îngrijorător al mamelor minore”
Creșterea natalității este absolut necesară în România, însă acest deziderat trebuie să rămână unul natural*, iar mamele să își crească copiii în condiții de deplină conștiență și în cunoștință de cauză.
Din păcate, fenomenul mamelor minore este o realitate în țara noastră și ia amploare din ce în ce mai mult.
Viața multora dintre ele a luat o întorsătură dramatică, iar consecințele pot fi deosebit de grave, atât pentru viața acestor copile, cât și pentru evoluția copiilor născuți. Este o situație extrem de îngrijorătoare, care preocupă în mod fundamental Organizația de Femei a PSD, precum și conducerea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Susțin în mod categoric diminuarea situațiilor în care aceste minore rămân copii fără copilărie* și tinere fără adolescență. Un prim pas a fost deja făcut de ministerul condus de doamna Gabriela Firea, printr-un proiect-pilot care să ofere posibilitatea fetelor aflate în grija statului să aibă acces la informații complete referitoare la ceea ce înseamnă și ce implică o sarcină timpurie și modalitatea de contracepție, de evitare a unor astfel de sarcini.
Astfel, prin Programul de educare și informare „Copilul din umbră”,