Politica fiscală nu trebuie să devină, domnilor parlamentari, dușmanul feroce al populației și investitorilor*. Politica fiscală nu trebuie să alunge investitorii din țară, ci trebuie să îi aducă în țară, prin predictibilitate, stabilitate și o sarcină fiscală atractivă pentru aceștia, ușor de suportat.
Se pare că ați înțeles greșit politica pământului pârjolit. Această tactică militară se referea la arderea recoltelor și otrăvirea apelor din fântâni, pentru a nu permite inamicului să se aprovizioneze cu apă.
Cu cine v-ați luptat când ați băgat toate aceste lucruri în PNRR? Cu alte cuvinte, ca să fie clar pentru toți românii*, cei care au elaborat Planul național de redresare și reziliență și, practic, ne-au condamnat fără echivoc1
vin acum plini de patriotism feroce și ne spun că ducem noi România pe marginea prăpastiei. Asta îmi aduce aminte de culmea ipocriziei din celebra întâmplare în care fiul își omoară ambii părinți, iar apoi el, sărmanul, îi cere instanței de judecată să aibă milă cu el, ucigașul, pentru că este orfan.
Dacă v-a păsat atât de mult de contribuabil, dacă ați fi vrut să evitați această prăpastie, la care spuneți că noi ducem România pe marginea prăpastiei, atunci puneați în același PNRR că tăiați numai cheltuielile publice* – niciun cuvânt nu este amintit despre acest lucru – sau că încercați măcar să vă luptați cu evaziunea fiscală.
Vedem cum, pur și simplu, ați preferat să puneți această sarcină grea de a face rost de bani pe umerii exclusiv ai contribuabililor, fără ca măcar în treacăt să amintiți de aparatul stufos de stat sau de flagelul acesta al evaziunii fiscale, care a cuprins mai toate sectoarele de activitate ale economiei.
Noi, în schimb, ne-am luptat să păstrăm cota unică de impozitare de 10%, să menținem cota de 8% pentru dividende*, fiind solicitată creșterea chiar la 16%, și să respingem cu vehemență creșterea TVA-ului la 21%.
Mă întorc acum la problema moțiunii simple, iar primul lucru pe care trebuie să îl lămurim este acela unde suntem acum și ce avem de făcut în continuare.
În luna iunie 2023, pe data de 15, când am preluat mandatul de ministru al finanțelor României, deficitul bugetar era deja la cote alarmante, respectiv 2,34% din PIB, ceea ce în termeni nominali a însemnat 37,44 miliarde lei.* Aceasta a fost situația grea a României pe care am găsit-o. Pentru toată lumea este foarte clar că am ajuns într-un moment-cheie, în care, așa cum spune vorba românului, ne-am întins mai mult decât ne este plapuma*, adică am cheltuit, numai până în luna mai 2023, cu 37,44 miliarde de lei mai mult decât aveam veniturile realizate.
Din acest motiv, Comisia Europeană s-a activat rapid și în data de 10 iulie 2023 s-a aflat în misiune specială în România pe acest subiect, atrăgându-ne atenția că trebuie să facem ceva cu problema deficitului bugetar, întrucât ne așteaptă o serie de reforme în față, prevăzute în PNRR, cu costuri enorme. Și, dacă așa stau lucrurile, ne îndreptăm spre dificultăți financiare care, pentru țara noastră, vor fi greu de rezolvat ulterior.
Mai mult, ritmul anual, aproape amețitor, de creștere a cheltuielilor de funcționare ale statului a ajuns la peste 17% la data preluării mandatului, iar cel al cheltuielilor de personal, de asemenea, la cote alarmante.
Cum toate acestea nu erau de ajuns pentru noi, în Programul de convergență al României, aprobat prin decizia Comisiei Europene, a fost prevăzut, nici mai mult, nici mai puțin, pentru anul 2023 o țintă de deficit bugetar de 4,4% din PIB, fără ca un astfel de obiectiv, îndrăzneț de altfel, să fie însoțit de măsuri fiscal-bugetare, de tăiere de cheltuieli publice sau de măsuri de combatere a evaziunii fiscale.
## Doamnelor și domnilor deputați,
În lipsa unor măsuri concrete, deficitul bugetar crește în continuare, deși ne-am chinuit cu măsuri interne să îl ținem pe loc în lunile iunie, iulie și august. Chiar și așa, după cum
vedeți, deficitul bugetar a ajuns din nou la cote alarmante la sfârșit de septembrie, respectiv la 3,56% din PIB, adică nu mai puțin de 56,96 miliarde de lei. Să înțeleagă și cei din opoziție, dacă am converti suma în kilometri de autostradă, suntem pe minus cu vreo 2.280 de kilometri, cât să facem o autostradă de la București la Paris, iar datoria publică se apropie vertiginos de 800 de miliarde de lei. Consecința? Una fără precedent. Dobânzile în acest an vor depăși 30 de miliarde de lei, ceea ce pe viitor va pune presiune și mai multă pe cheltuielile bugetului de stat.
Și, dacă tot suntem la capitolul riscuri, ce riscăm, atunci trebuie să le spunem clar și răspicat românilor că riscul cel mai mare pentru fiecare dintre noi este să avem blocate investiții de peste 75 de miliarde de euro din fonduri europene. Adică să le spulberăm celor vulnerabili, românilor noștri, visul la infrastructura de apă, canalizare, construcția de autostrăzi, drumuri naționale și județene, căi ferate, modernizare de școli, modernizare de spitale, investiții în cămine de bătrâni și multe, multe altele. Vrem noi acest lucru? Nu avem noi înțelepciunea necesară să ne rezolvăm singuri problemele la noi acasă? Vrem ca vreo instituție financiară internațională să ne pună la punct efecte catastrofale, cum au fost cele din trecut? Nu cred că avem nevoie de aceste lucruri, sub nicio formă și cu niciun preț.
Mai mult, am primit nota exorbitantă de plată prin PNRR și prin Programul de convergență, care sună cam așa: „Reducere de deficit bugetar de la 4,4% din PIB la 3% din PIB, adică 22,4 miliarde lei; reforma pensiilor generale cu buget estimat – încă 16 miliarde de lei; reforma salarizării unice – minimum 10 miliarde lei.” Adică un total al acestei note de plată de 48,4 miliarde lei. Cam scump, nu-i așa?
Deși în PNRR, grație celor care l-au elaborat, totul era, acest cost și această notă de plată, pe umerii contribuabililor, iar în vreme de criză este greu să scoți aproape peste 10 miliarde euro din economie, noi am venit și am spus: „Nu lăsăm totul pe umerii mediului de afaceri, ci tăiem și din cheltuielile publice și începem lupta adevărată cu evaziunea fiscală.”
Doamnelor și domnilor deputați,
În mod concret, planul de măsuri fiscale, care, așa cum am spus, este cam 50% din duritatea măsurilor fiscale care urmează, conform PNRR, elaborat de semnatarii moțiunii simple, sună cam așa:
1. Reducem, pe cât posibil, fenomenul de transfer al banilor de către filialele din România către societățile din străinătate. Fenomenul a atins cote alarmante, peste 20 de miliarde de lei anual, și, desigur, protejăm, prin mecanism, investițiile proprii ale companiilor.
2. Impozităm cu 2% cifra de afaceri a băncilor, ale căror profituri sunt destul de consistente încât să le permită băncilor plata acestui impozit minim pe cifra de afaceri, fără ca acest lucru să se răsfrângă asupra ratelor și dobânzilor plătite de români la bănci.
3. Exploatăm corect bogățiile țării, în interesul oamenilor – și vorbim aici de țiței și gaze naturale –, și un impozit de 0,5% din cifra de afaceri*, care este mai mult decât rezonabil, fără ca acesta să afecteze prețul la pompă al combustibilului.
voce proprie
Marker
Cadru
Justificarea combină interesul general (bugetul statului) cu apelul la interesul cetățenilor.
„Exploatăm corect bogățiile țării, în interesul oamenilor – și vorbim aici de țiței și gaze naturale –, și un impozit de 0,5% din cifra de afaceri”