Proiectul de lege. Pentru că, dacă nu ne-ați fi îndatorat, n-aș fi solicitat acest proiect de lege.
Vă întreb: de ce nu se poate ca Petromul să revină în proprietatea statului*, mai ales în condițiile pe care le avem acum? Ar fi o chestiune de siguranță națională. Mai mult, avem liberalizarea prețurilor la energie, avem totul dat fără discernământ.
Vă mai spun un lucru: nu se putea face o privatizare printr-o lege. Absolut toate privatizările care țin de industria României s-au făcut prin legi! Legi care trebuie abrogate, sunt neconstituționale, au în spate *mafia industriei și o mafie politică1
Și vă întreb: de ce până la acest moment nu există nicio anchetă în desfășurare, niciun prim-ministru și niciun ministru și niciun parlamentar de la acel moment anchetat pentru ce s-a întâmplat cu devalizarea industriei?
Vă aduc la cunoștință că privatizarea Petrom din anul 2004, prin care s-au cedat jumătate din producția de gaze locală și toată extracția de petrol a României, fapt fără precedent nu numai în istoria României, ci la nivel european – și s-ar putea să fim unici la nivel mondial..., acest lucru trebuie să revină în discuție, mai ales în contextul pe care îl trăim acum, pentru că discutăm despre bogățiile României.
În acest context constituțional al art. 136, vă întreb: cum s-a semnat acest contract?
Nu există nici bază constituțională, nici bază legală pentru contractul care a fost aprobat prin Legea nr. 555/2004. Nu există nimic, niciun articol care să-mi poată legaliza vânzarea printr-o lege. Este o anomalie! Tot ceea ce s-a întâmplat în România, absolut toate vânzările, toată industria trebuie să revină, _de jure_ și _de facto_ , poporului român și României.* Dacă încă mai iubiți această țară și dacă încă mai iubiți poporul român și dacă încă mai vreți să avem o șansă, aduceți înapoi industria, pentru că se poate, din punct de vedere legal.* Noi, o mână de avocați, am reînceput să facem aceste demersuri.
Și vă mai spun ce spunea domnul Adrian Năstase, fost PSD, premier, care a vândut-o: „Cine controlează Petrom controlează economia, controlează și politica.” Au fost rostite pe 23 iulie 2004, ziua în care la Palatul Victoria statul român și-a pus semnătura pe cel mai important contract de privatizare pe care avea să-l facă vreodată, încredințând „perla coroanei” unui alt stat, Austria, reprezentat de grupul petrolier OMV, Petrom fiind compania care controlează producția de petrol a României, jumătate din producția de gaze și 6% din producția de energie locală.
Grupul austriac OMV a preluat o participație de 51,01% din capitalul Petrom*, în urma unei tranzacții de 1,5 miliarde
de euro. OMV a cumpărat de la statul român 33,34% din acțiuni pentru 669 de milioane de euro, a majorat capitalul social cu 830,6 milioane de euro, pentru a ajunge la participația de 51%. Deși Petromul a fost vândut cu 669 de milioane de euro, numai țițeiul din pământ de la acea vreme valora aproximativ 10 miliarde de dolari.
„Vă puteți imagina că OMV-ul la acel moment avea 5.000 de angajați și prelua Petromul, cu 60.000 de angajați? Cred că este cel mai mare succes al unei companii austriece în afara Austriei” – spunea, într-un interviu acordat FT, Gerhard Roiss, fost CEO al OMV, care, alături de Wolfgang Ruttenstorfer, CEO al OMV la data privatizării Petrom, și-a pus semnătura pe contractul care avea să transforme radical grupul austriac. Pentru că din acest moment grupul austriac OMV a început să conducă cam tot ceea ce înseamnă astfel de afaceri prin Europa.
Transformarea Petrom a însemnat mai mult decât atât. OMV a închis și a renunțat rând pe rând la toate activitățile din care nu scotea bani – aceasta a fost motivarea oficială, ceea ce nu poate fi acceptat* –, printre cele mai importante numărându-se combinatul Doljchim și rafinăria Arpechim.
Legea nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Naționale a Petrolului „Petrom” – S.A. București, prin care *Parlamentul a acoperit practic o ilegalitate, un contract neconstituțional12, menționează condiții inimaginabile și inacceptabile, prin care vânzătorul, statul român, are obligații de despăgubire față de cumpărătorul OMV și după 30 de ani de la cumpărare.*
Astfel, este obligat să despăgubească cumpărătorul pentru orice majorare a îndatorării nete a societății, de la data semnării contractului de privatizare până la data finalizării. Mai are: majorarea îndatorării nete, survenită între data semnării contractului de privatizare și finalizarea procesului de privatizare; pretențiile cu privire la nevalabilitatea contractelor individuale de concesiune încheiate de societate; pretențiile cu privire la încălcarea de către vânzător a oricăreia dintre declarațiile și garanțiile acestuia, conform prevederilor din anexa A la contractul de privatizare; pretenție cu privire la investigațiile aflate în desfășurare la data semnării contractului de privatizare și menționate în acesta privind activitățile de natură anticoncurențială în care este implicată societatea – nu va depăși suma prețului aferent acțiunilor vândute și a prețului aferent acțiunilor subscrise de cumpărător la majorarea capitalului social.
Suma totală a despăgubirilor datorate de vânzător cumpărătorului în baza contractului de privatizare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), nu va depăși 50% din prețul de cumpărare.
Răspunderea totală a vânzătorului nu va depăși suma prețului aferent acțiunilor vândute și a prețului aferent acțiunilor subscrise de la cumpărător la majorarea capitalului social.
· common_good
Vocevoce proprieMarkerCadru
Apelul este universalizabil, vizând interesul național și recuperarea patrimoniului public pentru poporul român.
„Tot ceea ce s-a întâmplat în România, absolut toate vânzările, toată industria trebuie să revină, _de jure_ și _de facto_ , poporului român și României.”