„PSD a ținut cont de toate propunerile primite în cadrul consultărilor* organizate pentru îmbunătățirea proiectelor de lege ale educației și le-a votat în Parlament!”
Săptămâna trecută am votat, alături de colegele mele și colegii mei, noua formă a proiectelor de lege din domeniul educației, având în vedere toate observațiile, solicitările și propunerile venite de la reprezentanții organizațiilor sindicale din educație, de la profesori, de la organizațiile de elevi, studenți și părinți*, de la asociațiile aleșilor locali, ONG-uri, specialiști din învățământ. Toate ideile rezultate în urma consultărilor și dezbaterilor organizate de PSD la nivel național și local au fost integrate într-un set de amendamente*
care au fost promovate în Parlament pentru îmbunătățirea proiectului transmis inițial de Ministerul Educației. Este foarte bine că, într-un final, prin dezbateri ample și consistente, am reușit să propunem o legislație bună și stabilă în acest domeniu atât de important pentru dezvoltarea țării noastre.
PSD și-a atins obiectivele esențiale, strategice, de mare importanță pentru copii și părinți*, prin această nouă formă a Legii educației, prin creșterea accesului nediscriminatoriu la educație, prin adaptarea pregătirii elevilor la piața reală a muncii, prin creșterea nivelului siguranței în școli și prin implementarea de măsuri multiple pentru combaterea abandonului școlar.
Voi face o scurtă prezentare a principalelor modificări aduse de PSD proiectelor de lege ale educației*, votate în Camera Deputaților.
În ceea ce privește o componentă esențială, cea a pregătirii practice pentru piața muncii a tinerilor, în domeniul învățământului dual, s-au decis stimularea și atragerea operatorilor economici, prin: posibilitatea angajării elevilor cu jumătate de normă la împlinirea vârstei de 16 ani și oferirea de reduceri de taxe pe perioada în care elevii urmează cursurile la școală; acordarea de burse din partea statului și din partea operatorilor economici, dacă aceștia decid astfel.
O altă noutate pentru pregătirea elevilor din liceele cu profil silvic și agricol constă în acordarea de finanțare de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, inclusiv a investițiilor în silvicultură, în parteneriat cu Ministerul Educației.
În ceea ce privește sănătatea și siguranța elevilor, două elemente esențiale în asigurarea accesului la educație, s-a luat decizia de a fi înființate cabinete medicale și stomatologice în fiecare unitate de învățământ preuniversitar din țară, până în 2027 pentru învățământul special și până în 2030 pentru învățământul de masă.* Totodată, medicii care termină masteratul didactic vor putea să predea educație pentru sănătate, nutriție și alimentație sănătoasă, noțiuni de igienă, prevenția consumului de droguri și alte substanțe nocive, precum și educație sexuală la clasele mari, cu acordul părinților.
În vederea creșterii nivelului de siguranță în școli a cadrelor didactice și a elevilor, PSD a prevăzut monitorizarea cu camere video în sălile de clasă, cu acordul părinților, precum și introducerea de sancțiuni graduale pentru cadrele didactice care comit abateri disciplinare, pornind de la avertisment scris la reducerea salariului și până la desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Iar pentru elevi: tot un sistem de sancțiuni graduale pentru cei care comit abateri disciplinare, pornind de la mustrare scrisă pentru elevi la diminuarea burselor și până la exmatriculare.
În vederea prevenirii accidentelor în caz de incendiu, risc seismic sau alte evenimente, PSD a propus includerea în
planurile-cadru a noțiunilor de acordare a primului ajutor, de educație juridică, pentru sănătate, financiară și antreprenorială, dar și educație parentală, pentru părinți. Astfel, medicii, economiștii, antreprenorii, juriștii și alți specialiști vor putea preda în școli dacă termină masteratul didactic.
O serie de măsuri complexe au fost stabilite pentru combaterea abandonului școlar, una din cele mai mari probleme ale sistemului de învățământ din ultimii ani, mai ales în mediul rural și urban mic. În acest domeniu, soluțiile PSD au vizat extinderea Programului de rechizite școlare pentru elevii care provin din medii dezavantajate, grupuri vulnerabile și pentru mamele și părinții minori.
Apoi este vorba despre extinderea Programului național „Masă sănătoasă în școli” la nivelul întregii țări până la începutul anului școlar 2029–2030; asigurarea gratuității transportului pentru elevi, astfel încât copiii să nu mai trebuiască să parcurgă zeci de kilometri pe jos până la școală sau să nu le fie decontat integral transportul; organizarea de cursuri online pentru copiii și tinerii care suferă din cauza unor boli și nu pot ajunge la școală, prin programul „Școala din spitale”; reglementarea învățământului din penitenciare și centre de reeducare, pentru ca tinerii și adulții care sunt privați de libertate să poată să își continue parcursul educațional; programe de inserție sau reinserție pe piața muncii, acordarea de burse sociale de 300 de lei pe lună pentru elevii proveniți din medii dezavantajate, grupuri vulnerabile, respectiv elevilor în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”; acordarea de burse lunare în valoare de 700 de lei pentru mamele minore, cu condiția frecventării orelor de curs pe perioada anului școlar.
În privința recunoașterii valorii sociale a dascălilor, s-a luat decizia ca personalul din învățământ să poată lucra și după împlinirea vârstei de pensionare și să beneficieze de o primă în cuantum de două salarii, atunci când contractul individual de muncă va înceta.
În același timp, absolvenții colegiilor pedagogice vor putea să dețină funcția de învățător pe perioadă nedeterminată dacă după finalizarea cursurilor preuniversitare, după susținerea concursului național de titularizare și după ocuparea postului de învățător, în termen de 6 ani, vor obține diploma de licență în pedagogia învățământului preuniversitar.
Cu privire la salarizarea cadrelor didactice, PSD susține o creștere a salariilor profesorilor debutanți pentru a atrage absolvenții bine pregătiți.
Dacă vrem ca noile generații să aibă profesori competenți, atunci trebuie asigurat un nivel de salarizare atractiv. În această chestiune, ministrul educației are obligația să discute și să înțeleagă care sunt problemele și revendicările dascălilor! Trebuie să convină cu aceștia soluțiile corecte, realiste și sustenabile, care, eventual, să fie integrate în viitoarea lege a salarizării, menită, prin definiție, să elimine inegalitățile și inechitățile.
Proiectele de lege adoptate de Camera Deputaților vor intra în dezbaterea Senatului, care este for decizional. PSD va susține și aici toate amendamentele votate în prima Cameră, pentru creșterea nivelului de siguranță în sistemul de învățământ, pentru pregătirea tinerilor pentru piața muncii, pentru combaterea abandonului școlar și formarea continuă a cadrelor didactice.