Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2022
other · adoptat
Alina-Elena Tănăsescu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„PSD vine cu soluții concrete pentru realizarea investițiilor la nivel național și regional123”
La inițiativa PSD, Guvernul a aprobat două acte normative pentru actualizarea prețurilor materialelor de construcții, în contractele atât cu finanțare națională, cât și din fonduri europene, pentru a elimina piedicile din calea marilor investiții în infrastructură.
Așadar, de la intrarea în vigoare a celor două ordonanțe de urgență, toate costurile vor fi indexate pentru a acoperi creșterea prețurilor la materialele de construcții și energie, iar aceste prevederi vor fi incluse în clauzele contractelor cu termen mai mare de 6 luni. Același principiu se va aplica și la proiectele europene, unde se introduce un mecanism de actualizare a prețurilor cu 15% până la 40%, după modelul propus de PSD în Programul „Sprijin pentru România”.
Era obligatoriu să fie luate măsuri pentru susținerea companiilor românești care au lucrări publice de infrastructură, întrucât, din cauza scumpirilor, nu se mai puteau respecta nivelurile de preț stabilite inițial în contracte și astfel se oprea activitatea și se bloca investiția o perioadă foarte mare de timp.