Oana-Gianina Bulai

„Putem face fapte mari pentru copiii deosebiți din centrele de plasament!”

În fiecare an, mii de tineri care împlinesc vârsta de 18 ani părăsesc sistemul de protecție socială oferit de stat și se avântă în viață, încercând să răzbată fiecare prin propriile sale posibilități. Din păcate, de cele mai multe ori, acestea nu sunt suficiente pentru ca acești tineri să beneficieze de șanse egale în raport cu cei crescuți în medii stabile și sănătoase.

Spre deosebire de tinerii crescuți în nucleul unor familii iubitoare, care le pot asigura acestora minimul imbold și susținerea necesară pentru începerea unui drum independent, cei care părăsesc sistemul de protecție socială nu beneficiază de acest avantaj. Aceștia provin de cele mai multe ori din familii destrămate, monoparentale sau chiar fără părinți, din familii foarte sărace sau care i-au renegat încă de la naștere.

Pe acești tineri viața i-a încercat în nenumărate feluri, având povești grele de viață – și când zic „grele” mă refer la intensitatea emoțiilor, experiențelor și mai ales a schimbărilor prin care au trecut. Însă, dincolo de toate părțile lor vulnerabile, acești tineri și-au dezvoltat niște superputeri interioare prin care încearcă să își ducă viața mai departe cu demnitate și curaj, să devină adulți responsabili, să aibă o profesie, prieteni, familie.

Ne dăm seama că un tânăr este integrat în societate în momentul în care are șanse egale cu colegii lui, are un loc de muncă, are o locuință, își întemeiază o familie, participă la viața comunității. Din păcate, legislația nu impune o urmărire a evoluției lor și nici măcar existența unui serviciu care să le mai ofere, cel puțin pentru o perioadă, consiliere.

România trebuie să ofere speranță celor mai triști copii din lume – orfani, abandonați sau vulnerabili –, ajutându-i să crească*, sprijinindu-i la început de drum în viață.