Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 iunie 2025
Declarații politice · adoptat
George-Mihail Neamțu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Raport comun asupra Proiectului de lege pentru instituirea anului 2026 ca Anul Constantin Brâncuși
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au fost sesizate pentru o dezbatere cu privire la Proiectul de lege pentru instituirea anului 2026 ca Anul Constantin Brâncuși, transmis cu adresa PL-x 151/2025 din 20 mai 2025.
Avem câteva considerații făcute.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea anului 2026 ca Anul Constantin Brâncuși.* Potrivit inițiativei, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul*, chiar și Ministerul Afacerilor Externe, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic și material manifestări culturale dedicate celebrării vieții și operei lui Constantin Brâncuși