Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2023
Dezbatere proiect de lege · retras
Viorica Sandu
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Raport comun asupra Proiectului de lege privind aprobarea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2022 pentru stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii
În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru antreprenoriat și turism au fost sesizate, prin adresa PL-x 127 din 21 martie 2022, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2022 pentru stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, intenționându-se utilizarea de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a sumelor rambursate de beneficiarii creditelor acordate în cadrul Programului românoelvețian pentru IMM-uri, pentru implementarea Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, prevăzut în Legea nr. 346/2004.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrările comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților un raport comun de adoptare a Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2022 pentru stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, cu amendamentele admise prezentate în anexa nr. 1.
Amendamentul respins se regăsește în anexa nr. 2.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Timp de dezbatere – două minute.