Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2023
Informare · informare
Eugen Bejinariu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Raport comun.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate, prin adresa PL-x 449/2023 din 26 iunie 2023, cu dezbaterea în fond a Proiectului de lege pentru modificarea art. 3 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, înregistrat la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale cu nr. 4c-6/515 din 26 iunie 2023, respectiv la Comisia pentru buget, finanțe și bănci, cu nr. 4c-2/773.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 21 iunie 2023.
Camera Deputaților este Camera decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
S-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic și Social*, punctul de vedere al Guvernului României, opinia Consiliului Fiscal al României.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 82/2001, în sensul acordării posibilității statului român sau autorităților administrației publice locale de a aloca fonduri necesare pentru construirea și repararea sediilor administrative ale protopopiatelor și parohiilor*