Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2022
other · adoptat
Nicolae Roman
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Redeșteptarea poporului român – Fondul Proprietatea și modul de gestionare a situației din segmentul energetic”
Fondul Proprietatea a fost înființat de Guvernul României* în decembrie 2005, în baza dispozițiilor H.G. nr. 1.481/2005, pentru despăgubirea persoanelor ale căror bunuri au fost expropriate în timpul comunismului – în special, în cazurile în care restituirea în natură nu a fost posibilă –, prin acordarea de acțiuni la Fondul Proprietatea în funcție de pierderile suferite.
Această înființare a avut, în primul rând, efecte asupra petenților care s-au dus în instanțele de judecată competente pentru a-și redobândi imobilele, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, dar și a altor acte normative care stabileau condiții de despăgubire a persoanelor care au fost expropriate în mod abuziv ca urmare a instalării regimului comunist.
În 2005, legiuitorul român a înființat Societatea Comercială „Fondul Proprietatea” – S.A., care este o societate comercială pe acțiuni, și nu o instituție guvernamentală, și se află sub controlul Adunării generale a acționarilor. Procesul de restituire este total independent de Fondul Proprietatea, având în vedere faptul că este gestionat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca entitate juridică specializată din cadrul administrației centrale.
La Fondul Proprietatea, acționarul unic inițial a fost statul român. În timp însă, acțiunile emise de Fondul Proprietatea au fost transferate, cu titlu gratuit, deținătorilor de titluri de despăgubire emise la data constituirii fondului, prin decizii emise ulterior înființării Fondului Proprietatea. S-a stabilit numărul acțiunilor transferate prin raportare la valoarea titlurilor de despăgubire deținute.
Este cunoscut faptul că valoarea inițială nominală a unei acțiuni emise de Fondul Proprietatea a fost de 1 RON, iar în prezent, începând cu 16 iunie 2017, valoarea nominală a unei acțiuni emise de Fondul Proprietatea este de 0,52 RON.