Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2023
Declarații politice · retrimis
Elena Hărătău
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„România are nevoie de dinamizarea și reconsiderarea atractivității turistice!”
Partidul Național Liberal susține eliminarea inechității existente între angajații de la stat și cei din sistemul privat* în ceea ce privește acordarea voucherelor de vacanță, fapt pentru care militează pentru corectarea acesteia. Din aceste considerente, PNL a propus un proiect legislativ prin care se dorește acordarea tichetelor pentru sectorul privat din bugetul național.*
În paralel însă, este evident că avem mare nevoie de dinamizarea activității operatorilor de turism autohtoni, care, în vederea creșterii gradului de atractivitate, trebuie să aducă
o serie de îmbunătățiri în ceea ce înseamnă propunerile adresate turiștilor.
Apreciez că toți cei angrenați în industria turistică trebuie să-și diversifice ofertele, să le multiplice în mod dinamic, astfel încât să-i determine pe români să cheltuiască în țară o parte din sumele destinate vacanțelor anuale petrecute în străinătate.
Aplicarea acestui demers ar conduce automat la atragerea unor sume mai mari la bugetul de stat, din care să poată fi susținută măsura de acordare a voucherelor de vacanță pentru angajații din sistemul privat.
În prezent, de voucherele de vacanță pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern beneficiază și salariații din privat, însă în mod direct, din partea angajatorilor.