Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2022
Dezbatere proiect de lege · respins
Florin-Claudiu Roman
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„România este gata să fie admisă în spațiul Schengen” Vestea adoptării în Parlamentul olandez a unei moțiuni privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a provocat multă rumoare în societatea românească. Această moțiune nu trebuie să ne îngrijoreze, fiind doar un pas procedural normal.* Nu avem de ce să ne temem de evaluări obiective, deoarece România îndeplinește toate criteriile tehnice pentru admiterea în spațiul Schengen. Prin moțiunea adoptată, Parlamentul olandez doar își sfătuiește Guvernul să continue procesul de monitorizare a modului în care România și Bulgaria își administrează sectoarele de frontieră externă a Uniunii Europene.
Menționez că, în perioada 9–12 octombrie, s-a derulat, în România, exercițiul voluntar de evaluare a implementării acquis-ului Schengen, sub coordonarea Comisiei Europene.* Echipa de evaluare a avut experți din diferite state membre și experți ai Frontex, Europol, respectiv ai Agenției UE pentru Drepturi Fundamentale. Exercițiul a fost deosebit de complex și a decurs fără probleme deosebite. Concluziile evaluării vor fi prezentate de către Comisia Europeană, în 26 octombrie, în grupul SCHEVAL și avem toate motivele să ne așteptăm la un raport pozitiv.