Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2021
government confidence · adoptat
Corneliu-Mugurel Cozmanciuc
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„România, susținătoare a securității europene și transatlantice”
Situația critică cu care Afghanistanul se confruntă în momentul de față constituie o dublă amenințare la adresa alianței transatlantice și, implicit, a țării noastre. Securitatea umană alături de cea militară a trupelor NATO care și-au desfășurat misiunea în statul afghan s-au aflat sub o presiune considerabilă din cauza termenului de evacuare, stabilit pentru sfârșitul lunii august. Măsurile adoptate de către noua conducere talibană*, încălcarea drepturilor omului, violența exercitată asupra propriului popor și terorismul sunt coordonatele care definesc criza umanitară din Orient.
Decizia președintelui american Joe Biden de a sfârși misiunea NATO în Afghanistan a fost fundamentată, în primul rând, pe înlăturarea unui risc suplimentar* la care ar fi fost
supuși militarii alianței, prinși în mijlocul unui conflict ce persistă de 20 de ani. Instabilitatea regională și motivarea extremistă a insurgenților talibani le-a adus cucerirea rapidă a capitalei Kabul și instituirea principiilor Legii Sharia. Organizațiile umanitare și guvernele democratice ale lumii contribuie fiecare la extragerea cetățenilor din Afghanistan, în timp ce pregătesc strategii naționale pentru integrarea valului de refugiați care a rezultat în urma evenimentelor recente.