Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2021
Declarații politice · adoptat
Alfred-Robert Simonis
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Domnule președinte, Stimate colege,
## Stimați colegi,
Pentru a se înțelege foarte clar ce procedură reluați dumneavoastră, vreau să explic în doar câteva secunde.
Luni, atunci când am cerut ca votul pe moțiunea simplă împotriva domnului Vlad Voiculescu să se dea luni, președintele de ședință a spus că ședința era închisă*, deși știm cu toții – am consultat stenograma – ședința nu era închisă.
Ironia a făcut ca, după ce a declarat ședința închisă, doamna președinte de ședință să citească câteva legi în ședința de plen, deci, după ce ședința a fost închisă, doamna a mai citit niște legi, pentru a fi trimise la promulgare.
Or, dacă ședința era închisă nu mai putea citi legi!
Acest lucru ne dă nouă dreptate, că, de fapt, ședința nu era închisă și că ar fi trebuit să supună votului procedura mea.*
Practic, astăzi nu faceți decât să reluați acele legi pe care le-a citit doamna președinte la ultima ședință