Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 martie 2024
other · retras
Dănuț Aelenei
Aprobarea modificării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- vorbire indirectă +1 alte voci
Discurs
„Securitatea alimentară a României”
Un studiu comandat de parlamentarii europeni arată că străinii au ajuns să controleze până la 40% din terenul arabil al României*. Printre marii proprietari sunt cetățeni libanezi, conți austrieci, bănci și companii de asigurări.* Efectele sunt negative atât asupra forței de muncă, cât și asupra mediului înconjurător – arată studiul.
Informațiile sugerează că România, Bulgaria, Ungaria și Polonia sunt, în mod particular, puncte fierbinți ale acestei probleme, se arată în raport.
Menționez că în România, potrivit negocierilor pentru aderarea la UE, liberalizarea pieței funciare a avut loc începând cu 1 ianuarie 2014, moment în care cetățenii străini au putut cumpăra teren în țara noastră și ca persoană fizică.
Mai mult, din datele institutului reiese că în România se găsesc și cele mai numeroase ferme atipice deținute de cetățeni străini.
„Cea mai mare fermă din România aparține companiei libaneze Maria Group și se întinde pe 65.000 de hectare. Având propriul port și depozit de cereale, grupul exportă carne și cereale, în special în Orientul Mijlociu și Africa de Est.” – se arată în raport.
Studiul vorbește și despre efectele acestui fenomen asupra economiei locale. Creșterea numărului de astfel de exploatații duce la creșterea numărului de șomeri din agricultură, dar și al celor care pleacă din țară pentru a-și găsi un loc de muncă.