Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2022
Informare · respins
Cristina Trăilă
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Doamna Cristina Trăilă:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Da, după discursul extraordinar al ministrului justiției, poate n-ar fi multe de spus decât că noi nu suntem puțini, domnilor din USR. Și din start ar trebui să vă spun că condamn chiar denumirea acestei moțiuni, pentru că USR-iștilor li s-a părut amuzant, poate, să o denumească astfel, însă nouă nu, în contextul în care astăzi sunt victime ale ororilor care se petrec în Ucraina. Dar unii sunt obișnuiți să calce pe cadavre!*
Astfel, moțiunea USR nu este numai un atac la adresa ministrului justiției, Cătălin Predoiu, ci un asalt împotriva întregului sistem de justiție, împotriva Consiliului Superior al
Magistraturii, împotriva Curții Constituționale, împotriva Președintelui României și chiar împotriva judecătorilor în ansamblul lor.
Se vorbește despre antireformă, dar antireformă este chiar întoarcerea pe care o propune USR la ceea ce înseamnă DNA.* Se vorbește despre grupuri și rețele, despre teorii ale conspirației, se folosesc afirmații false, luând drept model propaganda rusească, pliindu-se foarte bine, în realitate, pe actualul context.
Faptele reale sunt următoarele: PNL și-a asumat în programul de guvernare desființarea SIIJ și a făcut-o până la 30 martie 2022. Și-au asumat acest termen atât PNL, cât și ministrul Cătălin Predoiu și l-au respectat, conform programului de guvernare.