Adrian Solomon

...și, mai exact, luându-se act de situația de la Dunăre, care de pe 30 aprilie era foarte înfierbântată, trăgându-se și dintr-o parte, și din alta a Dunării cu tunul, cu muniție de război. Atât otomanii, cât și noi.

Prin urmare, ce mai era de constatat decât că suntem în stare de război, că Parlamentul trebuie să dea Guvernului toate armele necesare, din punct de vedere bugetar și legal, să intre în război cu tot elanul și să obțină ceea ce dorește tot poporul*, și anume independența față de puterea suzerană?

Regele Carol, a doua zi, n-a semnat nimic. Pentru că dacă semna erau plini toți pereții din instituțiile publice cu acea declarație de independență semnată de domnitorul Carol I. Nu există un astfel de document și nu-l puteți pune la dispoziție. Nici măcar un Monitor Oficial al faptelor pe care ziceți că le cunoașteți sau că istoria le-a consemnat. Niciunul.

Există însă un Monitor Oficial, din 14 mai, dată veche, 26 mai 1877, dată nouă, în care se vorbește despre sumarul ședinței din 9 mai a Senatului.*

Și haideți să vă spun ce s-a întâmplat a doua zi, pe 10 mai.

„Se ia act, în ședință, de adresa domnului președinte al Consiliului” – adică a prim-ministrului de atunci – „prin care se comunică că Măria Sa Domnitorul, cu ocaziunea solemnității Zilei de 10 Maiu, va primi Senatul, în acea zi, la o oră după-amiezi, la Palatul din Capitală.”