Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2023
Informare · informare
Florin-Claudiu Roman
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Sistemul public de pensii trebuie reformat eficient și sustenabil!”
Dreptul la o pensie bună este un drept câștigat de cei care au muncit o viață întreagă. Sunt de părere că orice om care a muncit zeci de ani, care a contribuit la bunul mers al societății românești și la dezvoltarea țării noastre, merită să
se bucure de un trai decent după ce iese din activitate. De aceea, Partidul Național Liberal susține reforma sistemului de pensii.
În primul rând, pentru că acest lucru înseamnă un sistem de pensii mai echitabil, în care românii urmează să primească pensii potrivit contribuțiilor. În al doilea rând, pentru că reforma pensiilor este jalon în PNRR – de care depinde finanțarea din acest program. Însă nu le putem promite astăzi pensionarilor niște majorări care mâine să nu se mai poată aplica. Aceasta este abordarea după care s-a condus mereu PNL. Am fost responsabili de fiecare dată, chiar dacă o astfel de poziție nu a fost mereu una populară.
Așa cum a fost responsabil atunci când a oprit erorile din legea privind plățile cash, pentru a ajuta doar lăcomia băncilor, așa cum am reacționat rapid când au vrut pur și simplu să fure pilonul II de pensii, adică peste 100 de miliarde de lei, adunate de milioane de romani care muncesc activ și cinstit, tot așa PNL rămâne responsabil și verifică foarte atent impactul oricărei legi promovate de Guvernul Ciolacu*, cum este și Legea pensiilor.
Noi, liberalii, putem spune că avem ceva mai multă experiență cu majorările de pensii sustenabile, nu populiste.*