Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2023
Declarații politice · retras
Ioan Mang
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„«Solidaritatea» ministrului Popescu”
La sfârșitul lunii octombrie 2019, atunci când a fost propus pentru prima dată ministru și era audiat în cadrul comisiilor reunite ale Parlamentului, domnul Virgil Popescu declara cu nonșalanță că nu vede nicio problemă între mandatul său de ministru al energiei și faptul că soția sa administrează mai multe benzinării deținute de compania OMV-Petrom. „Nu există niciun interes între a administra o stație și a face politica energetică a unei țări. Eu nu cred în lucruri de genul ăsta și vă rog să trecem peste acest subiect”, a spus atunci Virgil Popescu, încercând să treacă rapid peste un subiect sensibil din CV-ul său.
De mai bine de 3 ani în Guvernul României și în fruntea Ministerului Energiei, domnul Popescu a reușit, din păcate, să dovedească, cu vârf și îndesat, că acțiunile sale mint mai tare decât vorbele sale. Nu trebuie să fii expert în domeniul energetic ca să vezi că, de 3 ani de zile, politica ministrului Popescu este sistematic îndreptată împotriva interesului național123.
Împreună cu colegii săi de „dreapta”, a „reușit”, în 2020, o liberalizare dezastruoasă a pieței energiei, în defavoarea consumatorilor români, dar în interesul speculanților de pe piață. Anul trecut a „reușit”, apoi, să nu facă aproape nimic atunci când ne-a lovit criza internațională și abia intervenția hotărâtă a PSD la guvernare a făcut ca populația să nu sufere de pe urma intereselor și credințelor domnului ministru.