Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2025
Declarații politice · Trimis la votul final
Natalia-Elena Intotero
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
spiritului, cu puterea cuvântului scris și a credinței neclintite. Au demonstrat Europei întregi că românii sunt un popor cu rădăcini adânci*, cu o limbă de origine latină și cu o istorie demnă de respect.
Școala Ardeleană a fost mai mult decât o simplă mișcare culturală, contribuind decisiv la temelia doctrinară a naționalismului românesc. Într-o epocă a dominației străine, când identitatea noastră era negată, acești învățați au adus dovada științifică a continuității românilor pe teritoriul fostei Dacii, au introdus grafia latină în limba română, în locul celei chirilice, au redat demnitatea unui neam oprimat și au așezat în centrul conștiinței colective ideea de unitate națională.
Prin lucrările lor – gramatici, traduceri, cronici, tratate istorice –, au clădit fundamentul unei identități culturale solide. Au adus cartea în sate, au luminat mințile și au ridicat sufletele. În jurul ideilor lor s-a născut spiritul de rezistență românească care a făcut posibilă emanciparea politică de mai târziu, Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor și, mai târziu, Marea Unire de la 1918.
Astăzi, într-o lume în care globalismul tinde să șteargă specificul național, iar identitatea națională este relativizată*, moștenirea Școlii Ardelene devine mai actuală ca oricând. Ei ne-au învățat că un popor fără conștiință națională este un popor pierdut, că, fără credință, fără limbă, fără istorie, un neam se destramă. Naționalismul pe care ni l-au lăsat nu este unul al urii și al subjugării altor neamuri, ci unul al iubirii propriului neam, al demnității și al datoriei față de strămoși.