Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2022
Informare · informare
Cătălina Ciofu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi*,
Epoca pe care o traversăm, inaugurată în perioada iluminismului și care atât de pregnant continuă și astăzi, este cea a cunoașterii.
Metoda științifică de cunoaștere este bazată pe observare, pe contestarea adevărului acceptat și pe revizuirea constantă a paradigmei acceptate; este ceea ce a diferențiat civilizația occidentală de civilizația ancorată într-o
formă rigidă, imuabilă a cunoașterii. Astăzi, cunoașterea ne îmbunătățește viața în moduri dincolo de posibilitatea noastră de înțelegere. Complexitatea rețelelor cognitive depășește imaginația umană. Însă cunoașterea este, totodată, din ce în ce mai costisitoare. Cercetarea modernă necesită resurse pe care niciun stat nu le poate mobiliza de unul singur. De aceea, cu cât mai necesară este racordarea la fluxurile mondiale ale cunoașterii, cu atât mai mult este imperativă prezența în organismele internaționale care contribuie la diseminarea cunoașterii. Prețul izolării, pe care l-am plătit deja în perioada comunistă, este astăzi cu atât mai evident, cu cât state cum ar fi Coreea de Nord, Iranul sau, acum, chiar Rusia demonstrează din plin înapoierea și pauperizarea la care conduc izolarea.
România nu își permite să se mai afle vreodată în asemenea situație.*