Bogdan-Alexandru Bola

„Sturionii sălbatici riscă să dispară definitiv din apele României”

Sturionii sălbatici din România sunt printre ultimii din Europa. Sunt dovezi că existau și se pescuiau încă de pe vremea dacilor, aceștia punând pe fundul Dunării garduri din bușteni și crengi pentru a-i prinde. Cu toate că aceste specii există de peste 200 de milioane de ani, ele riscă să dispară definitiv din apele României, din cauza braconajului, a inconștienței și a corupției.

Mai mult, unele specii au dispărut deja. Astăzi pescarii mai prind din speciile de sturion doar nisetru, păstrugă, cegă și morun, însă în anii ’50 se pescuiau, pentru ultima dată, în apele noastre alți doi pești din aceste specii – șipul și viza. Așa se face că, dacă acum 50-70 de ani în deltă se mâncau jumări din slană de morun și icre negre pe pâine, în momentul de față specia este amenințată cu dispariția în zona României. Și, ca să vă dați seama cât de valoroasă este această resursă a deltei și Mării Negre, vă spun doar atât: la începutul secolului XX, un kg de icre negre era echivalentul a 2,3 grame de aur, iar după 100 de ani, un kg de icre negre era echivalentul a 97 de grame de aur.* Și pentru simplul motiv că, spre deosebire de păduri și urși, nu putem vedea și cuantifica exact dezastrul pe care îl facem, aceste lucruri par să treacă neobservate de către publicul larg. Ba mai mult, cei care comit aceste infracțiuni, pentru că este infracțiune pescuirea și deținerea de sturion, scapă, în cel mai rău caz, cu o amendă penală, deoarece pedepsele sunt foarte mici; nici măcar sculele de pescuit nu li se confiscă.

Ținând cont de aceste aspecte, împreună cu colegul meu, deputatul Alexandru Kocsis, am avut mai multe întâlniri cu diverse persoane implicate în acest fenomen, printre care și cu inspectorii Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, iar lucrurile pe care le-am aflat de la aceștia sunt de-a dreptul îngrijorătoare.

În Marea Neagră, între peninsula Sacalin și complexul Periteașca – Leahova, o zonă de o frumusețe rară, apa este mică, abundă în mâncare și se încălzește mult mai repede decât în alte zone. Tocmai de aceea, puietul de sturion, calcan și rechin vine în această zonă să se hrănească la mal și să se adăpostească. Din păcate însă, acolo cad în plasele pescarilor și foarte mulți dintre ei mor. Unii pescari îi aruncă apoi morți în apă, însă alții îi păstrează, pentru a-i comercializa cherhanalelor și restaurantelor pentru borșul de pește.