Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2021
government confidence · adoptat
Oana-Gianina Bulai
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Traiul în România e tot mai greu, dar guvernanții sunt mai preocupați de propriile lor bătălii pentru putere*”
Suntem la începutul unei noi sesiuni parlamentare, una care se anunță a fi plină de provocări și probleme la care trebuie să găsim soluții pentru binele românilor care ne-au acordat votul de încredere.
La fel ca pentru mulți dintre dumneavoastră, vacanța parlamentară a reprezentat pentru mine o modalitate de a lua legătura cu oamenii, de a-i asculta și a le afla greutățile. De la ultima ședință a Parlamentului și până azi, multe s-au întâmplat și s-au schimbat. Românii sunt mai împovărați, iar traiul de zi cu zi e tot mai greu. Aceasta este România reală, cea pe care oamenii o resimt zilnic și pe care oricine o poate constata dacă iese în afara birourilor guvernamentale și stă de vorbă cu ei.
Aceste greutăți ale românilor nu sunt vizibile și pentru ochii guvernanților, cei care au decis, cu de la sine putere, să arunce întreaga țară în aer doar pentru lupta lor pentru putere*. Dar, în vreme ce ei se bat pentru ciolan, românii trăiesc tot mai greu.
Poate nu ar strica, stimați colegi aflați la guvernare, să aplecați urechea și la problemele românilor, să îi ascultați și să acționați în consecință.