Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 aprilie 2025
Declarații politice · retras
Silviu Feodor
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Transmit mesajul Grupului parlamentar al minorităților naționale.
Stimate domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
Onorat auditoriu,
Astăzi, 2 aprilie, marcăm Ziua mondială de conștientizare a autismului, o zi instituită de Adunarea Generală a ONU pentru a aduce în prim-plan nevoile persoanelor cu tulburări din spectrul autist* și pentru a promova o societate mai incluzivă.
Este un moment de reflecție, dar și de acțiune. De aceea, este nevoie să privim cu responsabilitate această problematică, ce afectează tot mai multe familii din România și din întreaga lume.
Autismul este o afecțiune cu conexiuni neuronale atipice, care se traduce în limbaj clinic prin dificultăți în relațiile sociale și un anumit tip de comportament repetitiv. Putem caracteriza autismul ca o formă de neurodiversitate.
La nivel global, statisticile sunt alarmante: conform Organizației Mondiale a Sănătății, 1 din 100 de copii este diagnosticat cu autism.
Autismul nu discriminează, apare în toate grupurile etnice, sociale și economice, iar impactul său este resimțit pe viață, atât de persoanele afectate, cât și de familiile acestora.
În România, datele oficiale sunt incomplete, dar estimările organizațiilor neguvernamentale arată că peste 22.700 de persoane sunt diagnosticate cu tulburări din spectrul autist; dintre acestea, aproximativ 17.000 sunt copii sub 18 ani, iar 3.800 sunt adulți tineri, cu vârste între 18 și 25 de ani. Specialiștii estimează însă că numărul real este mult mai mare, posibil peste 40.000, având în vedere subdiagnosticarea, în special în rândul adulților.
Institutul Național de Sănătate Publică raportează o prevalență de 14,3% din rândul copiilor de școală primară, ceea ce ne pasează într-o zonă de risc, ce necesită intervenție urgentă.
Diferența mare între cazurile identificate la copii și cele la adulți reflectă o realitate dură – lipsa diagnosticării continue și a sprijinului pe termen lung.