Marius-Andrei Miftode

Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Stimați colegi*,

Îmi place să cred că fiecare dintre noi încearcă să ofere copiilor din jurul nostru tot ce este mai bun, că încercăm să le fim alături și să ne asigurăm că au o copilărie cât se poate de reușită. Dar ce facem noi, efectiv, ca parlamentari, pentru copii, în contextul atât de privativ în care se află o parte atât de mare dintre ei? 38% dintre ei se află în risc de sărăcie sau excluziune socială! Aproape o cincime dintre copiii sub 6 ani trăiesc în condiții de sărăcie severă! Peste 109.000 de elevi de liceu au abandonat școala între 2013 și 2017, conform datelor oferite de Ministerul Educației.* 380.000 de copii cu vârsta între 3 și 17 ani nu urmau nicio formă de învățământ la începutul anului 2019.

Aș putea să continui expunerea cu statistici din zona de mortalitate infantilă – mame la vârste fragede, trafic de copii sau violența domestică la care aceștia cad victime. Este evident totuși pentru toată lumea că situația în care ne aflăm necesită o atenție mult mai mare decât cea oferită actualmente de către organele de conducere ale statului. Este o situație înfiorătoare față de care, deseori, evităm să ne raportăm, la nivel personal. E o povară prea mare, iar instinctul de autoapărare și disonanța cognitivă probabil că ne rețin din conștientizarea dimensiunii dezastrului.