Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 octombrie 2023
procedural · adoptat
Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Chiar dacă nu am fost în acest proiect inițiator de la început și nu am redactat forma inițială, ulterior am corijat cât am putut textul inițial, încercând, prin amendamentele pe care le-am adus, să avem un text legislativ viabil.* Da, s-a schimbat natura din „departament” în „institut”, pentru că aveam această posibilitate, în condițiile în care, fiind inițiator al proiectului de lege, al inițiativei legislative, pot să fac acest demers, conform regulamentului. De altfel, practic, am preluat astfel din criticile izvorâte din poziția exprimată de către Consiliul Legislativ și de către Consiliul Economic și Social*.
Dar, revenind la elementele definitorii ale acestui proiect, vreau să vă spun un aspect extrem de important. Acest proiect s-a născut prin colaborarea Comisiei juridice a Senatului cu Comisia juridică din cadrul Parlamentului Republicii Moldova. A fost o dezbatere pe această temă și s-a reiterat faptul că acquis-ul comunitar este mai bine cunoscut și implementat de către România, în comparație cu Republica Moldova, și, practic, noi putem să-i ajutăm să facă un pas în față prin această colaborare, prin acest schimb de knowledge, prin această logistică pe care o putem pune la dispoziție.