Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2022
Declarații politice · adoptat tacit
Brian Cristian
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În vechile partide tinerii lipesc afișe. În USR PLUS tinerii sunt pe afișe. Cel puțin asta credeam când am ajuns în Parlament și m-am bucurat când am văzut cât de mulți aleși sub 30 de ani am avut în această legislatură, de la toate partidele. Am sperat atunci că tinerii din România vor avea o voce puternică și că au ajuns aici nu ca în trecut, din cauză că erau odraslele baronilor locali, impuse pe liste, sau cine știe ce anomalii electorale la redistribuiri. Și m-am bucurat și mai tare când am văzut că avem o comisie dedicată pentru tineret și sport.
Din păcate, am rămas la ideea inițială, pentru că vocea tinerilor din majoritatea grupurilor parlamentare nu prea s-a auzit*, iar deciziile în numele lor sunt luate tot de către greii partidelor*.
Dar nu sunt aici să vorbim despre politica de cadre a colegilor.*