Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 septembrie 2021
Informare · informare
Florin Piper-Savu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Interpelare adresată Ministerului Educației și Cercetării, domnului ministru Sorin Mihai Cîmpeanu.
Deputat al PSD, Teleorman, Florin Piper-Savu.
Subiect – „Revenire la interpelarea «Investiția în infrastructura sportivă înseamnă a investi în educație și în sănătate»”.
Domnule ministru,
Ca urmare a interpelării mele din 3 iunie 2021, având ca subiect „Investiția în infrastructura sportivă înseamnă a investi în educație și în sănătate”, am primit răspunsul dumneavoastră, care nu numai că nu este complet, ci este și evaziv.
Referitor la obiectivul de investiții „Sediu și sală de sport pentru Clubul Sportiv Școlar din Roșiori de Vede”, îmi comunicați că, începând cu anul 2017, lucrările au fost întrerupte, deoarece constructorul nu s-a prezentat pentru efectuarea de lucrări, iar la „Sediu și sală de sport pentru Clubul Sportiv Școlar din Turnu Măgurele” constructorul a părăsit în anul 2018 șantierul, nemulțumit că nu i-a fost acceptată solicitarea de majorare a prețului, și vă întreb, domnule ministru: ce măsuri ați luat în aceste cazuri?
A fost sancționat/penalizat constructorul pentru neîndeplinirea clauzelor contractuale?
Răspunsul dumneavoastră face referire doar la obligațiile care le revin Inspectoratului Școlar Județean Teleorman și Clubului Sportiv Școlar Alexandria* pentru continuarea lucrărilor la cele două investiții, obligații ce presupun importante și noi cheltuieli, care sunt departe de a conduce la finalizarea lucrărilor.
Insist să-mi răspundeți la întrebarea la care ați evitat răspunsul – ce orizont de timp le oferiți dascălilor, copiilor, dar și părinților acestora pentru desfășurarea activității în condiții propice obținerii performanței sportive, și nu numai?
V-am întrebat pe ce criterii se alocă bugetul la art. 57 – asistență socială, articol în baza căruia se finanțează competițiile sportive, și mi-ați transmis o sumă pe care ați alocat-o Inspectoratului Școlar Județean Teleorman, fără să-mi precizați criteriile pe baza cărora ați alocat această sumă. Revin și vă întreb: