Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 mai 2020
other · retrimis
Adrian Țuțuianu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi*,
Propunerea legislativă urmărește, într-adevăr, modificarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale și a Legii administrației publice locale nr. 215/2001, respectiv Statutul aleșilor locali, 393/2004.
Ce prevede, în esență, această propunere legislativă? Că au dreptul să desemneze reprezentanți în Biroul Electoral Central, în birourile electorale de circumscripție județene, în birourile electorale de circumscripție comunale, orășenești și municipale și în birourile electorale ale secțiilor de votare și partidele politice care au minimum șapte senatori, respectiv 10 deputați.
Temeiul unei asemenea modificări vi-l dă chiar Curtea Constituțională, de aceea îmi este greu să înțeleg de ce ar exista din partea unor colegi senatori opoziție față de acest proiect*.
Să știți că și eu am intrat în Parlament cu votul cetățenilor din România. Că un președinte de partid, care n-a mai înțeles noțiunile democratice, m-a exclus din partid, asta nu înseamnă că nu îi reprezint pe cei care m-au ales. Și cred că îi reprezint foarte bine.
De aceea, am să citez astăzi pentru cei care doriți să aprofundați subiectul.