Filip Havârneanu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică pe care am pregătit-o pentru astăzi este despre ce am trăit acum două zile în Ucraina, dar, sincer, aș vrea să o las la o parte și să spun ce am simțit, pentru că ceea ce am scris pe această hârtie am scris în fiecare secundă cât am fost acolo, cât am fost în Bucea, în Irpin, în Kiev, când vorbeam cu președintele Parlamentului din Ucraina, și cred că ar fi mai bine să spun ceea ce am simțit decât ceea ce mi-am scris pe hârtie.

Și vreau să vă spun că am ezitat foarte mult dacă să spun sincer și fără să mă ascund fiecare lucru pe care l-am simțit, pe care l-am văzut. Pentru că nu știu dacă este în regulă ca de la tribuna Parlamentului să vă vorbesc despre cum am văzut copii cărora li s-au stins țigările de ochi, am văzut femei violate, am văzut femei bătute, am văzut oameni care au fost bătuți, torturați până la moarte.

Noi vorbim despre niște cifre. Cifrele din Ucraina ale morților nu sunt doar niște numere. Sunt niște oameni cu familii, niște oameni care au văzut și au fost obligați să se uite la cum sunt torturate familiile lor.

Și, cu o durere foarte mare, trebuie să spun că mi se pare incredibil că putem să trecem prin așa ceva fără să luăm atitudine. Suntem obligați, în acest moment, noi, ca stat, ca parlamentari, ca guvern, ca absolut orice, să luăm atitudine și să vedem ce facem.*

Noi am semnat o declarație, dar am fost trei demnitari din România. Nu se poate așa ceva! În acest Parlament suntem 300, 400 de oameni. Nu pot trei oameni să meargă în numele Parlamentului României!*